Bucataria ardeleneasca
Gustul mancarii de acasa
Anul VIII. nr. 12. - decembrie 2021Format: A4 Nr. pagini: 46
Decembrie este luna sărbătorilor, o lună încărcată de 
poveste, plină de magie şi dorinţe împlinite. Este o perioadă bogată în 
obiceiuri, datini şi superstiţii diferite de la o zonă la alta, multe dintre ele 
respectate şi astăzi sau reînviate în multe sate din Transilvania. Se crede că 
în ziua de Sf. Nicolae începe cu adevărat iarna, pentru că în această zi Moşul 
îşi scutură barba şi începe să ningă. Dacă nu ninge, înseamnă că sfântul Nicolae 
a întinerit. În unele sate din Ardeal fetele se adună în ajun de sfântul Nicolae 
şi frământă plăcinte pe care le servesc băieţilor, care vin fix la ora 9 seara, 
ocazie cu care se încinge o petrecere. În această zi băieţii se organizează în 
cete şi aleg gazda în casa căruia fac repetiţiile pentru colinda de Crăciun. Tot 
în această zi se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, lângă icoane, ca să 
înflorească de Anul Nou. Dacă crenguţele înfloresc până când anul se sfârşeşte, 
anul care vine va fi unul roditor. În Maramureş, în ajunul Crăciunului se pune o 
potcoavă într-o găleată, din care primul va bea gazda, apoi va da şi vitelor, 
pentru a fi toţi tari ca fierul. Găinilor se dă de mâncare din ciur, ca în anul 
următor să facă ouă multe. Se curăţă hornurile, iar funinginea se pune la 
rădăcina pomilor, pentru a avea rod bogat la anul. Se ung grajdurile cu usturoi, 
pentru a alunga strigoii şi duhurile rele. În satele din Maramureş, copiii 
pleacă primii la colindat, cu trăistuţe la gât, în care adună colacii, nucile şi 
merele primite de la gazde. 
În Decembrie, la sat, parcă totul încetineşte şi 
devine un colţ de rai. Oamenii se pregătesc în tihnă pentru sărbătorile de 
iarnă, taie porcul, din care pregătesc preparate tradiţionale pentru masa de 
Crăciun, cea mai bogată de peste an. Revista Bucătăria ardelenească se 
alătură cu reţete tradiţionale şi nu numai, pentru a contribui la reuşita mesei 
de sărbătoare. Cu ocazia tăierii porcului puteţi pregăti preparate tradiţionale, 
ca: Tobă şi Cârnaţi de casă, Ruladă din piept de 
porc sau Ciolan presat. Carnea proaspătă de porc este 
ingredientul principal pentru ciorbe, ca Ciorbă de porc cu prune 
uscate sau preparate de felul principal: Sarmale cu 
ciolan. Cei care preferă carnea de pui sau de curcan, pot pregăti 
Ciorbă de pui cu ciuperci sau Rulouri de curcan cu nuci 
şi prune uscate. Pentru cei începători în ale bucătăritului, avem un 
meniu întreg pregătit cu paşi ajutători, şi anume: Ciorbă de porc cu 
varză murată, Ragut de pui cu citrice şi Cozonac pufos cu nucă, 
cacao şi rahat. La categoria aperitivelor, vă recomandăm: 
Ruladă aperitiv cu mac sau Plăcintă cu carne 
afumată. Nu am uitat nici de cei care nu consumă carne, pentru ei am 
pregătit: Supă cremă de pere şi Tartă cu brânză de 
burduf şi hribi, dar nici pe cei care vor avea o masă cu peşte: 
Salată de ouă cu ton sau Ciorbă de peşte. 
Copiii îl pot aştepta pe Moş Crăciun cu mici atenţii, precum: Desertul 
lui Moş Crăciun ori Omuleţi de turtă dulce. În 
capitolul deserturi şi prăjituri veţi găsi o serie de fursecuri, bomboane de 
casă şi prăjituri care mai de care mai delicioase: lşler cu zmeură şi 
ciocolată albă, Cornuleţe cu ciocolată, Felii cu ciocolată şi frişcă, Cuburi de 
ciocolată şi mandarine. Nu pot lipsi nici specialităţile sărate de 
patiserie, precum: Rulouri cu caşcaval, Pogăci cu jumări, 
însoţite de câteva băuturi pentru seri de sărbătoare: Lichior de 
ciocolată albă cu turtă dulce ori Vin fiert cu 
portocale. 
Vă dorim ca parfumul de brad şi colindele frumoase să vă 
umple inimile de bucurie şi sufletele de linişte. Crăciun fericit!
						
Adela Sebeştean
Titlurile editiei:
Preparate tradiţionale cu gust 
Aperitive de sărbătoare 
Cele mai bune ciorbe 
Lecţia de gătit 
Feluri principale 
Bucătăria pentru începători 
				  
Meniu rapid de sărbătoare
Nicio masă fără peşte
Pagina copiilor
Fursecuri pentru colindători
Prăjituri de zile mari
Şcoala dulciurilor
Specialităţi de patiserie
Băuturi pentru seri de sărbătoare




